fbpx

Calitatea apei este un criteriu important pe baza căruia alegem sursele din care vrem să consumăm cea mai mare cantitate. Cei mai mulți aleg să se folosească de apa de la robinet, a cărei calitate se știe că este scăzută și poate genera o serie de probleme în viața de zi cu zi. Acest tip de apă este cunoscută sub denumirea de apă dură, iar specialiștii recomandă să evităm utilizarea ei pe cât de mult putem.

Ce este apa dură?

Numim apă dură atunci când aceasta conține un procent ridicat de săruri de calciu și magneziu. Atunci când apa traversează straturile de calcar din pământ și piatră, calciul ajunge în compoziția ei și îi dă duritate. Putem să o identificăm după gustul neplăcut, nu face spumă în contact cu săpunul și transformă spălatul rufelor într-o procedură dificilă.

Ce riscuri avem atunci când o folosim?

Nu numai că este periculoasă pentru organism, apa dură are efecte negative și în restul activităților bazate pe folosirea apei. Iată câteva dintre acestea:

  • Rămân pete pe vasele și paharele puse la uscare;
  • Părul spălat cu apă dură își pierde strălucirea;
  • Săpunul utilizat cu apă dură preia un aspect precipitat, de brânză, ce poate irita piela la folosire;
  • Rufele spălate cu apă dură prind în țesătură precipitatul de minerale, deci materialul nu mai este curățat, devine rigid și are aspect învechit;
  • Apa dură deteriorează mașinile de spălat. Mineralele se depun pe schimbătoarele de căldură și formează o crustă izolatoare care micșorează randamentul și crește costurile cu energia;
  • Debitul de apă poate fi redus considerabil prin acumulare de depozite în conducte.

 

Ce putem face?

Pentru a combate toate aceste neajunsuri ale apei dure, se dovedește a fi necesar un proces cunoscut sub numele de dedurizare. Cea mai folosită tehnologie utilizează rășini sintetice schimbătoare de ioni. Felul de funcționare este simplu: apa trece prin aceste rășini sintetice și cedează acestora calciul și/sau magneziul. Acest process este posibil datorită compoziției rășinilor ce conțin cationi Na+ și pot forma legături puternice cu ionii de Ca2+ si Mg2+ față de Na+. Astfel, pe masură ce apa trece prin rașină, ionii de Ca2+ si Mg2+ sunt preluați de către aceasta, rezultând o apă mai puțin dură. La saturarea rășinii în ioni de calciu și magneziu se realizează regenerarea ei prin spălarea cu o soluție concentrată de NaCl (sare) care eliberează acești ioni și-i înlocuiește cu ioni de sodiu.

Pentru a consuma apă curată în toate activitățile zilnice, Arpedia vă vine în ajutor. Cu ajutorul stațiilor de dedurizare complet automatizate, calitatea scăzută a apei nu va mai fi o problemă.

Acest website foloseste cookie-uri proprii, cat si cookie-uri adaugate de terti pentru a va furniza o experienta mult mai buna de navigare si servicii adaptate nevoilor si interesului dvs. Mai multe detalii, aici.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close