fbpx

Filtru apă, purificator sau dedurizator – care este diferența?

Apa trece, pietrele rămân. Nu o spune doar proverbul, ci și, în sens propriu, toți cei care s-au confruntat, într-un mod sau altul, cu lipsa calității apei. Dar cum problemă fără rezolvare nu există, serviciile care asigură o apă curată își au, fiecare în parte, rolul lor. Tocmai de aceea, astăzi vom povesti dintre diferențele dintre filtru de apă, purificator sau dedurizator.

Care este primul pas spre alegerea sistemului potrivit? Întâi de toate, cunoașterea variantelor. Deși toate opțiunile care îți stau la dispoziție au ca rezultat furnizarea unei ape mai curate, este important să înțelegi că modul în care acest lucru se realizează este întru totul diferit.

Filtrarea, purificarea și dedurizarea sunt printre cele mai populare procese de curățare a apei. Nu rareori, confuzia este prima care prinde formă atunci când vine vorba de caracteristicile lor.

Unde începe linia de diferențiere dintre ele? În motivația ta de a căuta un astfel de sistem. Sănătatea, calcarul sau gustul neplăcut al apei sunt câteva dintre opțiunile care te-ar fi putut condus până aici. Fiecăreia, dar și oricărei alta, i se identifică una dintre soluțiile pe care ne-am propus, în continuare, să le explicăm:

 

Filtru de apă

Poate cea mai răspândită practică de curățare a apei este filtrarea. Prin intermediul filtrului, sunt eliminate impuritățile pe care apa le transportă, precum metale grele (mangan, fier, mercur), sedimente și bacterii. De cele mai multe ori, aceste substanțe atrag asupra lor și inconvenientele privitoare la mirosul sau gustul neplăcut al apei.

Deși poate părea o problemă de suprafață, asemenea aspecte afectează, mai devreme sau mai târziu, sănătatea. În cazul consumului direct, o apă nefiltrată, de o calitate scăzută, poate conduce la probleme semnificative ale organelor interne. Gastroenterita, Hepatita A și infecția cu virusul E. coli sunt printre cele mai răspândite afecțiuni pe plan european, asociate consumul de apă impură, spun studiile. Pe lângă evitarea acestor probleme de sănătate, filtrarea apei poate înlătura și riscurile asociate consumului extern. Igiena bazată pe utilizarea unei ape limpezi, fără impurități, sunt primele ingrediente ale unui ten curat și ale unui păr sănătos.

Prezența clorului în apa de la robinet este una dintre cele mai familiare situații care impun probleme. Deși este utilizat cu scop benefic pentru dezinfectarea apei și înlăturarea germenilor, în spatele acestei practici se ascund multe amenințări. Tot mai multe afecțiuni fizice și mentale sunt atribuite clorului din componența apei. Utilizată pentru băut și gătit, apa care conține această substanța parcurge organismul și lasă urme care, în timp, se transformă în boli. Filtrarea apei este, astfel, una dintre cele mai simple practici avute la îndemână, prin care ne putem proteja.

 

Cum funcționează un filtru de apă?

Mecanismul de bază al filtrului poate fi înțeles prin comparație cu o sită care blochează trecerea particulelor dăunătoare. Acesta poate fi aplicat doar local, pentru o anumită sursă de apă, caz în care o cană filtrantă se poate dovedi utilă. Alteori, filtrul poate curăța apa care circulă, de exemplu, prin rețeaua unei întregi locuințe.

O opțiune în acest sens este filtrul centrifugal, care controlează sedimentele acumulate de pe traseele de conducte până la consumator, pe baza unei elice care asigură întregul proces. Există, însă, și varianta simplificată a acestui sistem – filtrul de apă automat, pe bază de microprocesor. Impuritățile acumulate sunt eliminate automat, prin procesul de drenaj, iar utilizarea lui elimină nevoia de înlocuire frecventă a consumabilelor.

 

Beneficii pe termen lung

Filtrele de apă sunt o opțiune convenabilă și din punct de vedere financiar. Acestea transformă apa de la robinet în apă plată. În acest fel, nu mai este necesară achiziționarea apei îmbuteliate în mod constant, iar eforturile legate de transport sunt cu totul simplificate.

Pe plan național, filtrarea apei este larg recomandată. Această practică este încurajată de calitatea redusă a apei de la robinet, România fiind înscrisă pe lista țărilor europene considerate nesigure în această privință. Lipsa recondiționării instalațiilor prin care apa circulă conduce la acumularea de reziduuri afectează integritatea apei, din punct de vedere sanitar. Filtrul de apă poate proteja, însă, consumatorii, față de pericolele asociate acestor impurități.

Este, prin urmare, filtrarea soluția pe care o cauți? Da, dacă urmărești să asiguri sănătatea internă și externă a corpului tău și a celor din jur. Cu toate acestea, filtrul de apă nu are ca scop blocarea tuturor claselor de toxine prezente în apă. De acest aspect se ocupă purificarea, următorul proces pe care ți-l prezentăm.

Purificator apă

Dacă ar fi să ilustrăm modul în care controlează substanțele reziduale din apă, am reprezenta purificarea și filtrarea sub forma unor cercuri concentrice. După cum probabil ai intuit deja, purificarea ar include procesul de filtrare în sfera ei.

Virușii și mineralele sunt cele mai însemnate categorii care nu sunt reținute prin sistemele de filtrare. Motivul ține de tehnologia filtrelor care nu permite ca astfel de componente fine să poată fi blocate.  În schimb, printr-un nivel de protecție mult mai ridicat, de acest lucru se ocupă purificarea apei. Sigur, te-ai putea întreba: ce folos mai au filtrele?

 

Rolul purificatorului în structura apei

La o primă vedere, procesul de purificare a apei pare să fie superior celui de filtrare. Poate fi, într-adevăr, considerat așa, dacă privim la diferențele fineții de filtrare ale sistemelor. Cei mai subtili contaminanți organici și anorganici, nitrații, elementele radioactive sunt eliminate din apă prin intermediul purificatorului. Cum rămâne, însă, cu blocarea mineralelor?

Dacă acești compuși pot fi, într-adevăr, un pericol pentru consumatori, apa fără minerale nu aduce niciun beneficiu sănătății. Dimpotrivă, mineralele hrănesc corpul și îi susțin buna dezvoltare. Un deficit al acestora în componența apei atrage după sine o aciditate ridicată, neutralizată de către organism prin renunțarea la mineralele acumulate în sistemul osos. Mai mult, prezența acidității ridicate încurajează producerea radicalilor liberi asociați cu riscul apariției cancerului.

Avantajele noilor tehnologii

Echilibrul dintre cele două extreme stă, însă, în noile tehnologii de care dispun sistemele de purificare. Deși, în continuare, acestea acționează cu cea mai mare precizie împotriva substanțelor dizolvate în apă, aportul de minerale este asigurat. Este și cazul sistemului de purificare prin osmoză inversă AR – 00 care, printr-o tehnică avansată, asigură o apă pură, fără a renunța la proprietățile ei benefice. Filtrul cu rășină remineralizatoare pe care îl are în componență face acest lucru posibil. În urma eliminării substanțelor dăunătoare, apa este îmbogățită cu ioni ai sărurilor minerale de bază: calciu, magneziu, potasiu și sodiu.

Fără a beneficia de remineralizare, purificarea apei nu ar putea servi consumului alimentar. Aceste situații sunt valabile în cazul industriilor și al laboratoarelor științifice, în cadrul cărora este utilizată apa complet purificată.

Nu doar buna funcționare a organismului uman este, însă, o prioritate. Activitatea locuințelor moderne se desfășoară, tot mai mult, pe baza aparatelor de uz casnic devenite indispensabile. Acestora le este alocat cel de-al treilea proces pe care urmează să îl analizăm.

 

Dedurizarea apei

În lumea aparatelor electrocasnice, procesul de dedurizare ar putea fi considerat un salvator de vieți. Mașina de spălat vase și cea de spălat rufe ar fi, probabil, primele care ne-ar da dreptate. În miezul problemei stă calcarul – cel care, poate și ție, ți-a dat de multe ori bătăi de cap.

În cele mai multe cazuri, calcarul își face simțită prezența prin sedimente pe care le poți observa. Pe suprafața veselei spălate, pe capul de duș, pe marginea chiuvetei – petele albe apar în orice loc în care apa caldă se poate usca. Depunerile pe care le observi sunt, de fapt, carbonat de calciu – una dintre cele mai grăitoare dovezi ale unei ape cu duritate mare.

Cum te afectează apa dură?

Problemele pe care acest tip de apă îl cauzează pot fi mai ample decât par. Nu doar aparatele de uz casnic sunt ținta lor, ci și țevile sistemelor de încălzire, hainele și chiar pielea corpului.Mai mult, calciul și magneziul reacționează împotriva soluțiilor de curățare și igienă: săpunuri, șampoane și detergenți. Când intră în contact cu ele, acestea le diminuează efectul și fac ca produsele curățate să fie mai greu de clătit. La acestea, se adaugă și neplăcerile de ordin estetic – orice obiect care intră în contact cu apa va avea de suferit. Pentru toate aceste probleme cauzate de duritatea apei, soluția este un dedurizator.

Cum este eliminată duritatea apei?

Sistemele de dedurizare folosesc, de cele mai multe ori, sarea ca agent primar de modificare a proprietăților apei. Prin acest proces, apei îi sunt înlăturate mineralele dure. După cum am menționat deja, acestea nu reprezintă un motiv de îngrijorare pentru sănătate. De aceea, problemele pe care duritatea apei le răsfrânge asupra sănătății sunt, de cele mai multe ori, considerate minore și se rezumă la uscarea pielii sau a părului.Achiziționarea unui dedurizator este, mai degrabă, o decizie de ordin financiar. Prin distrugerea repetată a obiectelor electrocasnice, apa dură devine o amenințare pentru obiectele din locuință, pe termen lung. Din acest motiv, procesul de dedurizare este o opțiune dezirabilă, care înlătură aceste probleme.Dedurizatoarele casnice sunt calea sigură spre înlăturarea calcarului din apa dură. Modelele disponibile variază în funcție de numărul de persoane din familie, dar și în funcție de gradul de duritate al apei din locuință. Acestea permit afișarea volumelor de apă și a debitului, precum și controlul permanent al parametrilor de funcționare.

Decizia corectă pentru tine

Diferențele dintre filtru de apă, purificator și dedurizator sunt cele care indică și problemele ce pot fi rezolvate prin fiecare procedeu în parte.

Filtrarea pare să fie cea mai potrivită opțiune a persoanelor îngrijorate de faptul că apa de la robinet le poate afecta sănătatea. O asemenea constatare poate fi cu atât mai îndreptățită cu cât, mirosurile și gusturile neplăcute, precum cel de clor, sunt unul dintre principalele neplăceri mobilizatoare. Dacă această problemă își poate găsi rezolvarea prin utilizarea unei simple căni filtrante, alte situații specifice pot recomanda alegerea unui purificator.

Optarea pentru procesul purificării este benefică mai ales în cazul copiilor de vârste mici sau a persoanelor care suferă de afecțiuni digestive sau probleme la rinichi. Siguranța unei ape de calitate ridicată este în acest fel asigurată, împreună cu menținerea mineralelor benefice din componența ei. La îndemâna ta, apa de la robinet se transformă în apă plată purificată prin cele mai fine proceduri.

Dedurizatorul este, în schimb, rezolvarea pentru neplăcerile cauzate de apa dură. Eliminarea ionilor de calciu și magneziu este procesul de care ai nevoie, în cazul în care depunerile de calcar îți atacă obiectele din locuință. Dedurizarea poate asigura costuri mai reduse la serviciile de încălzire și o viață mai lungă a aparatelor de uz casnic.

Ai nevoie de consultanță?

Dacă încă nu ești sigur de ceea ce ai nevoie, putem afla răspunsul împreună. Arpedia oferă servicii de consultanță, analizând situația fiecărui client în parte. Alegerea sistemului potrivit pentru tine se poate face personalizat, în funcție de nevoile și cerințele tale. Îți oferim diferite variante pentru fiecare produs pe care îl punem la dispoziție, pentru a-ți soluționa în mod optim problema pe care o întâlnești.